Postcards from the future

Acest TEDx mi-am promis că nu-l omit și acum, dacă e să fac o analiză per total, aș zice că a fost o decizie justă. Aveam speakeri preferați și, efectiv, așteptări de la aceștia, dar în rest eram deschisă spre orice, speram, de fapt, să fiu surprinsă.

După demonstrația Anei Muntean a urmat discursul lui Igor Guzun, mi-a plăcut istorioara cu harta Moldovei văzută la niște japonezi, ideea cu IaLOVEni și cea cu familiarizarea șoferilor de maxi-taxi cu clasicii. Ne-a îndemnat să investim în educație, să multiplicăm lucrurile bune de la noi din țară ghidați de motto-ul – “Faptele bune pot fi molipsitoare”.

Beatrice Casagrande a fost o prezență….neobișnuită, deci a vorbit despre proiectul Mars One, care își propune să ducă lumea pe Marte. Da, populația e prea multă, cum s-a zis și în alt discurs că vom consuma resurse cât ne-ar putea de 2,3 planete, dar nu văd cum un asemenea proiect chiar va reuși să găsească o soluție viabilă pentru problema globală. Fie ideea e prea nebună, fie n-a fost prezentată destul de serios, căci n-am simțim dorința să aplic și eu, chiar dacă astronomia a fost pasiunea copilăriei mele. Totuși, de ce să pleci pe Marte, cînd există atâtea obiective turistice superbe?!

A, da și s-a menționat că participanții nu se vor putea întoarce (numa bun pentru hoți, corupți și alți păcătoși care vor să scape frumos) și vor găsi bani precum au făcut-o cei de la Jocurile Olimpice, mda, foarte asigurați financiar.

Sasha Leahovcenco a fost una dintre descoperirile serii, poate din cauza aspectului fizic și emotivității. Să trăieștii în nordul Rusiei și să faci fericiți locuitorii de acolo e o idee cu adevărat îndrăzneață. Era imposibil să nu sesisezi you know –ul des folosit și îndemnul lui:

    What would happen if everyone would do what they are good at for others. Discover what you are good at and influence people.

Nu știu cum altora, dar mie discursul lui George Teodorescu mi-a plăcut, a pus accentul pe global thinking, pe faptul că sunt perioade în care schimbările sunt generate de experți străini, iar apoi de cei locali, bazîndu-se pe exemplul generalilor germani din armata sovietică. Deci Find your niche! și abia așteptăm să-l văd campionul Moldovei la Curling!

Nu da și aici inevitabilul Tudor Chirilă. Eu nu l-am citit și câteva citate pe care le-am auzit nu m-au prea încântat, îl apreciez mai mult pentru muzică, dar, de azi, și pentru prezență scenică, carismă și latura asta catchy. A vorbit despre povești, căci orice e mai mult de patru fraze e poveste.( Nu știu dacă doar eu am observat momentul awkward cînd Chirilă zice despre situația oarecum penibilă de la Jurnal, care e și partenerul Tedx-ului). Deci, idei și citate:

*Suntem ce visăm

*Like-ul nu are grad de comparație

*Publicitatea vinde fericire; Suntem obligați să trăim bine, ne e frică să greșim

*Din 5000 de prieteni, sigur unul face ceva o dată-n an 

*Dezbracă-te până la capăt (celor cu schimbarea până la capăt nu le-ar strica)

Ideea cu care a venit pentru viitor e un device care să ne arate povestea, de ce și cum am ajuns unde suntem și ce ne doare, iar nimeni nu e atât de nebun să lovească acolo (well, this is debatable).

Domnul Ion Sturza, unul din motivele pentru care am venit la Ted, ne-a vorbit despre cultură, artă, cum această se schimbă odată cu experiența și vârsta și ne demonstrează că avem oameni de afaceri și foști guvernanți cu un bagaj cultural impresionant, deci nu-s toți mitocani iubitori de manele. Cică 80% din discuțiile cu oamenii de afaceri sunt despre artă (I would love to witness that). Și un challenge excepțional pe care și l-a setat – să viziteze 6 obiective turistice și să le fotografieze din același unghi ca din imagini de pe net(bănuiesc).

Tony Hawks, alt discurs așteptat, p/u c-am vazut filmul Tenis cu moldoveni.  A venit cu o idee nice, ca să existe o limită de avere și dacă aceasta se depășește, acel surplus să fie donat. Până aci tot ok, dar când dintr-un milion la care muncești rămâi cu 250.000(și cu taxe), atunci sigur puțini ar susține, cred că tre revăzut, dar la nivel de idee trădează bunătate și omenie, mai rar găsești la noi așa ceva.

Why don’t you make it compulsory for us to be nice?

Iulian Gulea a fost o surpriză a serii, cu unul dintre cele mai reușite speech-uri care, deși dezvoltă o temă consumată, vine cu dovezi, explicații, dar și gesturi reprezentative precum boțirea diplomei. E nevoie întradevăr de schimbări și da, copiatul poate fi justificat de un sistem defect.

Universitatea e acel loc unde notițele din conspectul profesorului ajung în conspectul studenților fără a trece prin mintea niciunuia.

Și cireașa de pe tort, Raed Arafat, mi-a depășit așteptările, având în vedere tot ce a făcut și perioada de timp în care a luptat pentru SMURD. Cred că merită cetățenie de onoare moldovenească, poate în câțive ani vine la noi pentru a pune pe roate lucruri absolut necesare, căci, sincer, nu cred că există la noi persoane gata de asemenea lucruri.

Salvăm oameni ilegal în loc să-i lăsăm să moară legal!

Nu pot spune decât că a fost bine, mai puțin detaliile tehnice cu sunetul. Am observat mult prea mulți internet addicts, dar și oameni cunoscuți, dar de care te sfiești să te apropii. Probabil speakerii străini ar trebui aleși mai interesanți și originali(românii nu sunt străini).

Advertisements

One thought on “Postcards from the future

  1. Pingback: TEDx Postcards from the future - CUBO | CUBO

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s